Astăzi e ziua mamei !

Merg pe stradă și lumea se uită ciudat la mine. Poate pentru că am în mână un ghiveci cu flori . Sau poate pentru că nu le place fața mea .  Dar merg pe varianta cu ghiveciul . La urma urmei,  e iarnă, nu primăvară , iar lumea nu duce flori peste tot . Din contră, lumea stă în casă, la căldură, să nu cumva să le înghețe nasul .
Eu am ghiveciul ăsta de flori în mână pentru că azi e ziua mamei mele . Astăzi e ziua când toate vrăbiile ( de-ar mai fi ) cântă mai frumos . Ziua când soarele este mai luminos . El se ascunde în nori, dar eu știu că el este mai luminos.
Astăzi este ziua mamei . ZI în care e liberă de la firma de transport în comun unde își scuipă sănătatea de 20 de ani . Firmă a cărei conducere știe doar să îi ceara, nu sa îi și dea . Hai, fie, mai și dau uneori ! Rar spre deloc. Azi e ziua în care eu, fiul ei , și tata, soțul ei ( câte explicații pentru nimic ) îi cerem ,iarăși, de mâncare . Ne mai gândim noi dacă cerem și de băut .
Astăzi este ziua mamei și m-am gândit  să îi cumpăr un ghiveci cu flori . Eventual , un ghiveci din fontă . În caz de vrea să îl dea cuiva de cap ( șef , farmacistă , medic de familie, șofer de autobuz , cerșetorul de la colțul străzii, eu sau tata ) să își facă bine treaba . Dar nu am găsit !
Dar astazi, fiind ziua mamei , vreau să îi spun câteva lucruri :
1.Dragă mamă , în cazul în care nu poți sau nu vrei să dai nimic de ziua ta ,  le poți spune tuturor care îți cer câte ceva în această zi că la REAL a fost pusă la vânzare ( la un preț promoțional ) cea mai mare varietate de cuie în care să își pună pofta .
2.Dragă mamă , astăzi împlinești frumoasa vârstă de 43 de ierni. Ce să îți fac , dacă mama ta nu a vrut sa te nască primăvara ? Acum, în loc să stăm pe un “petecar” ( cum ar zice proful meu de Mitologie ) la iarbă verde, stăm în casă la căldura sobei . Dar e cel puțin la fel de frumos .
3.Dragă mamă , astăzi îți doresc să începi al 43-lea an din viața ta mai zâmbitoare . Ai un zâmbet frumos și e păcat că nu îl folosești atât de des . Îți doresc să fii sănătoasă  . Îți doresc să fii și mai fericită alături de tata și de mine. Sper că și până acum ai fost fericită . Doar că , de acum , îți doresc să fii și mai fericită.
4. Și, dragă mamă, îți doresc un călduros LA MULȚI ANI ! Cel mai călduros . De la mine, de la prietena mea scumpă și dragă , Claudia , și de la tata .
Să fii fericită, scumpă  MAMĂ ! Te iubim !

Mirajul profesiei de jurnalist !

Jurnalismul pare o meserie ușoară . La urma urmei, toata lumea știe să o facă pe jurnalistul și nici nu e mare greutate. Și totuși, mulți constată exact opusul, înca din primele luni ale vieții de student la jurnalism . Își dau seama că e total diferit față de ce credeau ei, că e bibliografie multă, că e mult de tocit , că nu e pentru ei . Un jurnalist , om de radio ,presă sau televiziune nu are o viață ușoară. Se trezește dimineața, uneori înainte să cânte cocoșul , pentru că ori are de făcut o știre, ori are de prezentat o emisiune matinală . În locul micului dejun, jurnalistul citește presa. Nici un jurnalist nu poate purta acest titlu dacă nu citește presa . Până și acea presă care nu e pe gustul său .
Un jurnalist aleargă toată ziua . La conferințe de presă cu oameni ale căror idei nu le suportă . Interviuri cu indivizi cât mai aroganți și plini de ei , care nici măcar nu se obosesc să ajungă la timp .Unii dintre ei folosesc chiar expresia : “trimite-mi întrebările pe mail “ , dar uită să mai răspundă la ele . Majoritatea jurnaliștilor , însă, cred în interviul față în față, așa ca intervievatul răspunde de multe ori în grabă, făcând din interviu unul de o calitate redusă. Când merge la un spectacol, un jurnalist nu se bucură niciodată de el, pentru că trebuie să stea cu pixul și carnețelul în mână, cu reportofonul pregătit, întrebându-se pe cine să abordeze primul după terminarea spectacolului. Dacă merge pe strada și aude o sirenă, nu se poate abține să nu ciulească urechile , să nu caute din priviri mașina respectivă și să nu se întrebe încotro se îndreaptă. De cele mai multe ori, află !
Jurnalismul e o meserie care îți cere să fii mereu la curent cu tot ce mișcă. O meserie care îți cere în permanență să ai febra știrilor , să vrei să știi , să vrei să afli . Ca jurnalist, trebuie să stăpânești la perfecție limba română, dar să mai știi pe lângă ea și engleză ( la un nivel cât mai ridicat ) , franceză și altele . Cu cât mai multe limbi știi, cu atât ești mai bine văzut.  Trebuie să ai o pasiune pentru citit și să fi citit mult , pentru a putea mânui cuvintele cu iscusința unui spadasin de nivel mondial . Să scrii simplu, curat, repede și bine. Să poți crea la comandă. Să dai dovadă de perseverență .  Să știi să asculți, să vezi, să miroși. Nimic nu trebuie să îți scape. Să fii pregătit să nu ai viață personală sau program fix de lucru, pentru că programul ți-l dictează evenimentele. Jurnalismul nu e o meserie în care pleci de acasă la ora 8 și te întorci la ora 5 . Ca jurnalist, nu este indicat să fii timid. Un jurnalist timid nu are șanse să obțină nimic. Trebuie să ai o cultură generală vastă și să te miști ca peștele în apă prin domenii specializate. Altfel, orice interviu specializat se poate dovedi o adevarată conversație între o pisică și un calendar .
Dar, mai presus de toate, jurnalistul trebuie să fie conștient că meseria sa e una ca oricare alta. Cu proceduri de învățat, cu o rutină de urmat, cu reguli clare, cu șefi care vor țipa la tine și colegi care vor câștiga mai mult decât tine deși nu sunt la fel de buni ca tine. Și da, te vor privi de sus. Trebuie să realizezi că ești responsabil în fața șefului și a instituției de presă pentru care lucrezi , dar în primul rând în fața publicului, care așteaptă doar adevărul de la tine. De aceeași responsabilitate trebuie să dai dovada și în fața surselor, care merită un comportament decent și corect. La urma urmei, ele îți asigură 90% din articol. Și trebuie să ții minte să îți faci meseria cum trebuie, pentru că ,așa cum spunea David Randall , în jurnalism poți rămâne fără viață personală, sănătate sau familie, dar nu ai voie să îți sacrifici reputația.
La jurnalism nu se pricepe oricine. Asta e doar o iluzie. Nu oricine poate fi jurnalist , iar asta este la fel de sigur precum faptul că facultatea de jurnalism, oriunde ai face-o , nu te face jurnalist. Ea doar te poate ajuta , dacă ai atitudinea și cultura necesară. Un jurnalist bun trebuie să știe că asta vrea de la viață. Și dacă asta vrea de la viață, trebuie să se angajeze să o facă bine. Cel mai bine !

Două adopții pe zi ...

Adopția , în România, este o problema din ce în ce mai importantă. Peste 40000 de suflete sunt ,în acest moment, în grija statului, așteptând să își găsească un cămin unde vor fi tratați cu dragostea pe care părinții biologici nu au fost capabili să le-o ofere .
Oameni care ar dori să îi adopte există, dar birocrația din România transformă acest proces al adopției  într-unul greoi , care de multe ori duce la abandon. La forfeit, cum ar zice fotbaliștii  ! Un excelent documentar despre situația adopțiilor din România a fost făcut de Prima TV . Mai bine zis,  de echipa de știri de la Prima TV . Pentru ei, dar și pentru noi restul , adopția reprezintă singura salvare pentru miile de suflete abandonate în spitale, uitate în centrele de plasament sau la asistenții maternali . Chiar dacă legea adopțiilor a fost schimbată, sansele acestor micuți de a face parte dintr-o familie adevărată sunt ,în continuare, mici .
Situația adopțiilor seamănă cu o piață , pe alocuri neagră . Pentru a prinde un loc în față, trebuie să plătești , iar majoritatea românilor dornici să devină părinți (în afara sferei biologice) nu își permit acest lucru . Dar este și o piață păguboasă , în care cererea ( foarte mare, de altfel ) se găsește foarte rar cu oferta ( la fel de mare ) . Aici intervin , într-un fel , și pretențiile unor oameni , care își doresc un anumit  copil . În sistem , există mii de părinți care își caută un copil , dar și mii de copii care își caută un părinte . Și totuși, parcă se caută pe întuneric , pentră că nu le-a mai aprins nimeni o lumină …
De multe ori, părinții vor să facă singuri selecția copiilor, lucru interzis prin lege . Totuși, când acest lucru se întâmplă, adopția nu este mereu cea mai bună . Pentru că selecția se face la fața locului, pe criterii pur estetice .
Dar , din păcate, copiii din centrele de plasament ajung , de cele mai multe ori , pe stradă . Sătui de bătăile primite de la copiii mai mari , preferă să doarmă sub scările de la intrarea în blocuri și să trăiască din cerșit . Poliția îi adună de pe străzi , îi duc înapoi în centrele de unde au fugit și povestea se reia . Asistenții maternali îi trateaza doar ca pe bucăți de carne de pe urma cărora își iau bani , de cele mai multe ori recurgând la corecția fizică . Pentru că, nu-i așa (?), bătaia e ruptă din rai .
În această seară , i-am cunoscut pe Andrei și pe Alexandra , prin intermediul Știrilor PROTV . La o vârstă fragedă au fost forțați de împrejurări să își facă culcuș lângă un bloc , dar plânsetele lor au alertat locatarii, care au cerut ajutor . Părinții băiatului sunt plecați în Franța , în timp ce fetița ar fi trebuit să locuiască cu o mătușă. Aceasta , însă, o lasă să doarmă în stradă, în picioarele goale. Și dacă prognozele meteo se adeveresc , cei doi și alții ca ei nu au nici o șansă. Și totuși, nu vor să meargă la centrul de plasament .
Tot ce vor acești copii e un cămin . O familie . Și căldură . În suflet . Nu să doarmă în frig, descălțați , murdari, înfometați și cu frica în sân , că mâine îi va duce cineva inapoi în locul care , pentru ei, numai casă nu e .